Ziarul AZI, un ziar clar intr-o lume confuza

Ultimele stiri

Videanu i-a înlocuit din funcţii pe directorii generali ai Transelectrica şi Romgaz

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, i-a înlocuit din funcţii pe directorul general al Transelectrica, Stelian Gal, şi pe directorul general al Romgaz, Francisc Toth, cu Adrian Băicuşi şi, respectiv, Marcel Piteiu.


citeste tot articolul

O comisie a Ministerului Transporturilor va investiga cauzele incidentului aviatic de la Oradea

 Aeronava tip Gulfstream, înmatriculată sub numărul YRTIG,  aparţinând   Ţiriac Air,care a ieşit de pe pista Aeroportului din Oradea, avea la bord zece pasageri şi doi membri ai echipajului, Ministerul Transporturilor urmând să investigheze cauzele incidentului.


citeste tot articolul

Mircea Ursache sau Bogdan Georgescu ar putea prelua conducerea AVAS

 Mircea Ursache, preşedinte al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului în perioada 2004-2005, sau Bogdan Georgescu, consilier municipal în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, ar putea prelua conducerea AVAS, au declarat agenţiei Mediafax surse din Partidul Social Democrat (PSD).


citeste tot articolul

Preşedinţia cehă a UE susţine că ţările europene au ajuns la capătul răbdării în criza gazelor

 Premierul ceh Mirek Topolanek, a cărui ţară deţine preşedinţia Uniunii Europene, a afirmat vineri, la Praga, că răbdarea ţărilor europene a ajuns la capăt din cauza statu quo-ului din conflictul gazelor dintre Rusia şi Ucraina, relatează AFP.


citeste tot articolul

Siria le cere statelor arabe să întrerupă relaţiile diplomatice cu Israelul

 Preşedintele sirian Bashar al-Assad a cerut vineri, la Doha, ţărilor arabe care întreţin relaţii diplomatice cu Israelul să închidă ambasadele statului evreu şi să întrerupă orice contact cu acesta, relatează AFP.


citeste tot articolul

Will Smith ar putea să interpreteze rolul lui Barack Obama într-un film

 Actorul american Will Smith se află în discuţii pentru a interpreta rolul lui Barack Obama într-un film care să prezinte ascensiunea primului preşedinte de culoare al Statelor Unite, informează telegraph.co.uk.


citeste tot articolul

Grigore Vieru, internat în stare critică la un spital din Chişinău, în urma unui accident rutier

 Poetul Grigore Vieru a fost internat la secţia Reanimare a Spitalului de Urgenţă din Chişinău, în prezent fiind conectat la aparatele de respiraţie artificială, în urma unui accident rutier care a avut loc în noaptea de joi spre vineri, informează site-ul agenţiei de presă moldovene Info-Prim Neo.


citeste tot articolul

Boy George, condamnat la 15 luni de închisoare

 Cântăreţul şi DJ-ul britanic Boy George a fost condamnat, vineri, la 15 luni de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de sechestrarea unui bărbat norvegian care lucra la o companie de escortă pentru gay, incident care a avut loc în aprilie 2007, informează AFP.


citeste tot articolul

Panama recunoaşte independenţa Kosovo

 Guvernul statului Panama a decis să recunoască independenţa Kosovo, a anunţat vineri Ministerul kosovar al Afacerilor Externe într-un comunicat, citat de AFP.


citeste tot articolul

Reprezentanta Israelului la Eurovision, rugată de colegii ei artişti să se retragă din competiţie

 Cântăreaţa israeliană de origine arabă Mira Awad, care reprezintă Israelul la concursul Eurovision 2009, a fost rugată să se retragă din competiţie, pentru a nu prezenta lumii "o falsă imagine" a coabitării dintre evreii şi arabii din Israel, informează cotidianul Haaretz.


citeste tot articolul

Ultimele stiri AmosNews

  • Septembrie, luna de inscrieri la programele Open University Business School
  • László Borbély: In 2010, investitiile de mediu s-au dublat fata de anul trecut
  • Maratonul Teatrului Idependent la Teatrul Metropolis si Teatrul Apropo
  • CityFM prezinta concertul Ozzy Osbourne la Bucuresti
  • "Sarbatoare si Traditii", de Sfanta Marie Mica, in Parcul Lumea Copiilor din Sectorul 4
  • Ultimele Stiri -- (arhiva din 16 Ianuarie 2009) --

            O comisie a Ministerului Transporturilor va investiga cauzele incidentului aviatic de la Oradea

     

    Aeronava tip Gulfstream, înmatriculată sub numărul YRTIG,  aparţinând   Ţiriac Air,care a ieşit de pe pista Aeroportului din Oradea, avea la bord zece pasageri şi doi membri ai echipajului, Ministerul Transporturilor urmând să investigheze cauzele incidentului.

    La nivelul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în cadrul Direcţiei Investigaţii Aviatice s-a constituit o comisie tehnică de investigare care se va deplasa la faţa locului pentru a investiga cauzele producerii incedentului, potrivit unui comunicat de presă, remis, vineri,presei. Conform sursei citate, în momentul aterizării pe pista aeroportului din Oradea, aeronava a părăsit suprafaţa pistei şi s-a afundat în terenul din capătul pistei. Un avion aparţinând companiei Ţiriac Air şi în care se aflau mai multe persoane invitate la vânătoarea care va avea loc pe domeniul de la Balc a ieşit de pe pista Aeroportului Oradea, vineri după-amiază, în urma unor probleme care ar fi apărut la trenul de aterizare. În urma incidentului nu există victime, a declarat Adrian Vasilescu, directorul Autorităţii Aeronautice Civile. El a spus că a fost informat despre incident, dar că nu cunoaşte detalii despre producerea acestuia. În incident este implicat un avion care transporta invitaţi la partida de vânătoare organizată de Ion Ţiriac la Balc, aparatul aterizând în jurul orei 15.35. Mircea Ciucă, directorul Direcţiei Investigaţii Transport Aerian din Ministerul Transporturilor, a confirmat că avionul aparţine lui Ion Ţiriac şi a declarat că a fost informat telefonic despre producerea incidentului aviatic de la Oradea şi că o comisie de investigaţii tehnice se va deplasa la faţa locului pentru a face o anchetă. Potrivit sursei citate, la bordul aeronavei de tip Gulfstream, care a decolat de pe Aeroportul "Henri Coandă" din Capitală, se aflau zece pasageri şi membrii echipajului, la ora transmiterii acestei ştiri toţi fiind "în perfectă stare de sănătate". Conform unor angajaţi ai Aeroportului Oradea, avionul a depăşit capătul pistei cu circa 200 de metri şi s-a oprit "pe burtă" la aproximativ zece metri de gardul care împrejmuieşte aeroportul. La avion, a sosit maşina de intervenţie a aeroportului, iar din aeronavă au coborât iniţial două femei care au urcat în maşinile pregătite pentru a merge la Balc. Un alt grup de persoane a coborât ulterior din avion şi se află în salonul de protocol al aerogării, aşteptând să plece spre Balc. În salonul de protocol al aeroportului, Ion Ion Ţiriac a făcut primirea oaspeţilor, la fel ca şi anul trecut. Acesta a părăsit ulterior aeroportul, cu o maşină. La aeroport sosise, la ora transmiterii acestei ştiri, şi preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Radu Ţîrle, spunând că a venit să discute cu conducerea aeroportului şi să afle exact motivele incidentului. "Incidentul este încă o dovadă că aeroportul din Oradea trebuie modernizat cât mai rapid cu putinţă", a declarat Ţîrle.

    Omul de afaceri Elan Schwartzenberg, care se numără printre invitaţii la vânătoarea de la Balc, a declarat, la Aeroportul Oradea, că în avion se aflau doar români, precizând că invitaţii străini care vor participa la vânătoarea organizată în acest sfârşit de săptămână la Balc vor veni probabil cu alte aeronave. "Avionul era deosebit, condiţiile erau deosebite, însă cele meteo au fost nefavorabile", a spus omul de afaceri, precizând că partidele de vânătoare organizate de Ion Ţiriac reprezintă ocazii deosebite de promovare pentru România. Pe domeniul de la Balc aparţinând omului de afaceri Ion Ţiriac sunt organizate, în ultimii ani, partide de vânătoare la care participă oameni de afaceri şi politicieni.

    În 2007, la vânătoarea de la Balc au fost prezenţi zeci de oameni de afaceri şi politicieni din mai multe ţări, printre care: Wolgang Porsche (moştenitorul companiei auto cu acelaşi nume), Siegfried Wolf (preşedintele companiei producătoare de componente auto Magna Europa), Carlo Pesenti (preşedintele consorţiului Itlacementi), Franz Rauch (cel mai mare producător de sucuri naturale din Europa), Rudolf Streicher (politician austriac, fost ministru în mai multe guverne, fost candidat prezidenţial şi lider al Partidului Socialist), Mark Miles (fost preşedinte al Asociaţiei Tenismenilor Profesionişti). Printre oaspeţii români s-au numărat tot atunci fostul premier Petre Roman, prinţul Dimitrie Sturdza, oamenii de afaceri Elan Schwartzenberg, Sandu Georgescu şi Dragoş Dobrescu (imobiliare), Tinu Sebeşanu (directorul general al Howard Johnson Grand Plaza). A mai fost invitat, fără însă a veni la Balc, pilotul german de Formula 1 Ralf Schumacher. Tot în 2007, pentru prima oară, de primirea invitaţilor s-a ocupat fiul omului de afaceri, Ion Ion Ţiriac. Partidele de vânătoare de la Balc au devenit cunoscute din ianuarie 2005, când au fost împuşcaţi 185 de mistreţi, dintre care 23 de către fostul premier Adrian Năstase. Ion Ţiriac a concesionat domeniul de la Balc, care a fost unul dintre preferatele lui Ceauşescu, în anul 2002, iniţial pe o perioadă de 49 de ani. În 2005 Ministerul Agriculturii a suspendat contractul şi a organizat o altă licitaţie, la care a mai participat şi filiala Bihor a Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi. Ţiriac a câştigat licitaţia, oferind o taxă anuală de aproape un miliard de lei vechi şi a încheiat un contract de închiriere valabil până în anul 2015.

    Comentarii [0]

    Comenteaza articolul

     

     

     

    De la


    Pana la

    Arhiva

    Curs Valutar (BNR)

    EURO 4.2915
    USD 3.3625

    *din data de 07-09-2010


    Vremea

    RO010|BUCURESTI

    vremea-meteo.com

     

    Program TV

    Programe CINEMA